Roata

Un fost coleg de scoala mi-a spus recent ca a observat ca, desi nu ne-am auzit de mult, lucrez in acelas loc. Ironic in cazul meu ūüôā

Ca un maniac, ajung sa ma intorc in acelas locuri. Poate daca nimeresti in acelas loc, de mai multe ori, o fi vreun sens. Povestea asta cu job-ul este o scuza de a prezenta un principiu si de a incepe postarea, dar totusi cred ca asa si e de fapt. De la o vreme nici prieteni nu prea iti mai faci; media cred ca e unul la 10 ani, in varianta fericita. Te rotesti in jurul acelorasi oameni, cu care trebuie sa te iei de mana si sa dansezi. Daca vrei. Altfel esti ca o placa stricata, pana ajungi sa canti refrenul de unul singur. Asta cu “one man show” mi se pare usor patetica. Nu suntem singuri si nu putem reusi singuri.

Acum in fundal, personajul unui film care merge cam in gol la tv aud “parintii m-au stricat pe mine, eu v-am stricat pe voi, voi sunteti parinti‚Ķo sa va stricati copiii‚Ķasta fac parintii, asta traim toti”. Marea drama a existentei societatii actuale este aceeasi de milenii‚Ķwow, ce mare descoperire‚Ķ Si wow, ce bine traiesc unii din asta !

Intuitiv, am acordat o limita acestei stricaiuni. Pana la 30 de ani poti da vina pe lume, parinti etc…dupa 30 de ani, esti singurul responsabil de vina care o simti sau ti se imputa. Teoria asta am intuit-o cu multi ani in urma. Eu sunt acum la momentul de dupa acei 30 de ani, si constat de o vreme incoace ca am avut drepate. Resimt o satisfactie la nivel intelectualo-emotional, in sensul in care am inteles ce am intuit si ma mandresc eu cu mine si fata de mine ca am avut nasul mai lung decat varsta. Nu este o victorie cu surle si trambite, si una tacita, aproape muta, dar tot ma bucur de ea. Mai degraba ma mandresc cu faptul ca nu mai simt nevoia sa dau vina pe bietii mei parinti pentru rateurile din viata mea; am ajuns sa ii respect pentru ca n-am murit de foame, frig si incultura, sa ii iert si sa sper ca pot face pentru copiii mei macar cat au facut ei pentru mine, si, poate sa invat de la ei si sa le ofer mai multa liniste. Asta presupunand ca o sa am la cine…

Imi dau seama ca am ajuns cam unde mi-am dorit, dar niciodata nu am inteles ce presupune…o viata normala. Normalul nu este nimic lin, desi are o nota de constanta. Normalul este mancare pe masa, cald in casa si haine pe tine, iar daca ai mai mult decat atat, devii aproape privilegiat! Si vai, ce usor poate parea banal !

Imi dau seama ca am o admiratie pentru oamenii ambitiosi. Nu neaparat ii respect ca oameni, ci respect si admir ambitia care ii impinge spre mai sus. Eu nu cred in ambitie, nu pentru mine. Se si spune despre zodia mea ca are ego-ul cel mai mic…asa o fi, dar cred ca ego-ul alimenteaza ambitia, poate mai mult decat lipsurile. Nu imi dau seama… Pentru mine ambitia are o conotatie negativa, ca si cum scopul actiunii deserveste ceva mai mult decat foamea sau frigul, astfel ca are camuflajul perfect de a inchide cate un ochi principial cand si unde se cere.

In general observ ca asta e zona mea gri, de conflict. Asta e cantarul si busola constiintei mele. Totusi, realizez ca virtutea biruintei de a fi normal, e umbrita uneori‚Ķdeseori, de disproportia perceptiei generale. Nu traiesc in codru cu caprele (care au si ele oranduirea lor)‚Ķdesi incep sa imi doresc asta tot mai des. Nu pot sa nu imi pun intrebari si sa nu ma frustrez cand simt presiunea societatii: nimic nu este suficient, nu te faci remarcat cu nimic, deci nu existi! Nu pot sa imi numar pasii parcursi intr-o zi si sa ii afisez pe Fb, sa vada turma si sa ma aclame. Da’ pentru ce? Ce am realizat? ca nu sunt maimuta si umblu in doua picioare??? Nu ma simt asa disperata‚Ķserios?! Baiu ii ca nu ma simt, dar ma face sa imi pun intrebari de genul‚Ķar trebui? Da’ pe bune daca pot !

Mi-am facut o cariera (mult spus, dar pana la urma asa e) in turism. Ma fascina ideea de a schimba lumile. Ajung la concluzia ca a mea e cea mai misto. E aceeasi lume, o familie normala care se confrunta cu provocarile vietii de zi cu zi. Asta face tot globul, mai mult sau mai putin‚Ķ Intr’adevar, iarba nu e la fel de liniar tunsa ca in alte tari, cainele nu face pipi la baobab ci la stejarul din colt, dar ideea e cam aceeasi. Esti sanatos sa poti munci sa iti platesti facturile, sau Doamne fereste ! Problemele sunt aceleasi peste tot, si bucuriile cam la fel. Evident, nu luam in calcul zonele nenorocite de rabzoaie sau alte calamitati, altele decat napasta de prea mult bine.

Traim in societatea reinventarii rotii, noua era a renasterii ! Nu suntem nici primii si cred ca nici ultimii care avem impresia ca suntem primii care vedem soarele si cum acesta rasare numai pentru a ne lumina pe noi. Si roata tot la fel se invarte. Inclusiv noi. Singura metafora care imi vine in minte este ca acum roata are mai multe spite…dar tot roata e.
Parca traim intr-un concurs de drame, masurate in marimea caselor sau a realizarilor personale pe care le masuram prin “like-uri”. Totusi, beneficiarii principali par a fi primariile care incaseaza dupa tine, firmele de utilitati-servicii si Google. Oricat de mare si de moale e patul in care dormi, tot calitatea somnului face diferenta. La fel cum dupa 2-3 beri‚Ķtot cu apa iti revii‚Ķ

Sau nu?

Advertisements